Azi trebuie să scriu doar o propoziție. Așa mi-am propus. Cu o propoziție pe zi o să ajung departe. Propoziția de azi va fi ”Toți erau de acord că apusurile erau cele mai frumoase aici.” Ma-amă. O propoziție mai bună n-aș fi putut scoate. Parcă urmează un roman science-fiction de categoria C. Oare să schimb propoziția? Sunt liber s-o fac, la urma urmei... ”Toate cornutele priveau înspre dreapta”. Mai bine o lăsam pe prima.
Scriu câte o propoziție pe zi pentru că așa se face când vrei să fii scriitor. Dacă mă întreabă cineva, acum e ușor să-i răspund ce fac. Unii știu că eu am scris cândva, demult, și așteaptă să mai scriu. Înainte, când eram întrebat dacă mai scriu, răspundeam că nu, pentru că n-am chef. Sau că nu merită să scrii. Sau că de ce aș scrie, sunt un om fericit, iar scrisul e pentru cei frământați. Rușinos destul, să te ascunzi așa după niște cuvinte. Însă, cel mai rușinos dintre toate, când cineva nici măcar nu mai întreba, ci concluziona direct că nu mai scriu de o vreme, îl penalizam cu precizia unui tehnician frustrat: ”Dacă nu mai public nimic, nu înseamnă că nu mai scriu...”
Sunt atât de înclinat înspre a analiza tehnic discursurile! Pot plesni pe cineva din capătul celălalt al unei încăperi în care se discută pe sute de voci, pentru ca a folosit aiurea un acuzativ. Unii dintre cei pe care i-am atenționat de-a lungul timpului sunt de părere că se trage din frustrarea de a nu excela în ceva, în orice. Nu știu ce să zic. Dacă n-aș fi excelat la nimic, aș mai fie eu aici? Ma-amă. Nu cred. Îmi aduc aminte cât de greu era să găsești ceva de pus la stomac în camerele alea. Trebui să fi avut ceva calități, mă gândesc.
”Camerele erau întunecoase, niște cuburi de scânduri prost împreunate printre care se strecurau raze de soare din afară.” Ei, așa mai da propoziție. Aș putea adăuga la ea ”Oriunde ai fi stat - lângă un perete sau în mijloc sau aproape de acoperiș - simțeai cum fierbe suprafața scândurilor sub baia de căldură ce le înconjura. Apa din fibre sâsâia și se evapora, scândurile se chirceau și se strângeau și gemeau ca linse de flăcări și doar la răstimpuri mari prin crăpături se strecura câte o adiere fierbinte ce ne amintea că afară e aer și un Dumnezeu surd.” Phiiii… surd ca o piatră.
Când m-am mutat în casa asta, în care scriu propozițiile una după alta, mi-am spus că n-am nevoie de atâta spațiu. E un apartament cu bucătărie, o cameră de zi, un dormitor cu dressing, două băi și două balcoane. Ba chiar are și un birou, mare de poți pune un pian în el și-ți rămâne loc de o masă, un loc de citit, o mini-bibliotecă, un espressor, o mașină de scris și două lămpi. Exact asta am pus în el. Ce de loc. Pe unul din balcoane există o cămară în care am găsit patru kilograme de alune și niște dulceață de căpșuni cu ghimbir. E un loc perfect în care să trăiești o viață dulce și fericită, îndestulată, lungă și presărată cu apusuri portocalii.
O propoziție pe zi, șapte pe săptămână, aproape patru sute pe an. E un plan. Ieri eram în piața Muzeului și încercam să scap de un cerșetor care freca o sticlă de plastic și repeta ”Îmi dai, nenea...? Îmi dai...?” A fost dificil. Se rotea pe lângă masă și venise aproape în spatele meu de unde s-a uitat în ecran: ”Ce scrii, nenea...? Ce scrii?”. ”Scriu o propoziție”, i-am spus. ”Îmi dai?””Nu-ți dau nimic”. A plecat.
Sunt și cerșetori ad-hoc, care arată ca și oamenii normali. Unul îmbrăcat cu blugi și tricou, s-a luat de niște străini ce ocupau o masă lângă mine. Le-a smuls pachetul de țigări de pe masă și s-a servit, apoi i-a strâns mâna ostentativ tipului, care nu știa ce se întâmplă. De când s-au transformat cerșetorii în niște tipi agresivi? Parcă erau acei oameni care cântau sau stăteau pe jos, în orice caz, erau pasivi.
Cred că ar fi mers mai bine dacă îmi propuneam să scriu măcar jumătate de pagină pe zi. O jumătate de pagină e totuși un obiectiv bun - pentru cineva care n-a mai scris de ani buni, o jumătate de pagină de text produs și care să nu-ți chiar întoarcă stomacul pe dos nu e un obiectiv așa de rău. Mă întreb cât aș edita dintr-o jumătate de pagină la o a doua citire - ar rămâne oare mai mult de câteva rânduri? Poate aș reuși să scot un paragraf. Pe de altă parte, regula cu o singură propoziție pe zi e atât de restrictivă încât îmi pare din ce în ce mai mult o idee bună.
Azi dimineață, după ce nu mi-am băut cafeaua, am primit un mesaj de la un prieten. El vrea să traversăm Peru într-un moto-taxi. Totul e pentru o cauză umanitară. Aventura se prezintă așa: ”Cele mai periculoase drumuri din lume în cel mai prost vehicul inventat. Dacă se întâmplă ceva, va trebui să vă descurcați.” Ma-amă. De parcă nu aș avea suficiente provocări în viață. Dacă aș face ceva imediat, n-aș face-o pentru o cauză umanitară, ci ca să pot dormi noaptea fără vise.
Visele sunt niște prieteni ticăloși, foarte apropiați și trădători. Nu te poți ascunde de vise cum nu te poți ascunde de interiorul frunții tale. Visele sunt producții ale unui organ fără de care nu exiști. Ma-amă, dacă ai putea să-ți faci transplant de creier și să-ți iei unul care nu visează niciodată, eu m-aș înscrie primul pe lista de doritori.
După ce visez frumos sunt optimist și îmi spun că s-a terminat cu visele rele. Dar nu-i adevărat. Abia trec câteva zile și mă trezesc lac de sudoare în patul meu, la miezul nopții, după cine știe ce coșmar. Mă ridic în capul oaselor și aprind veioza. Încerc să-mi controlez respirația. Inima se zbate, aleargă iar eu vreau să o liniștesc cât mai repede.
Simt apoi în ceafă o privire rea și mă întorc. Prin pereții casei mele, prin zidul de beton al fântânii din curte, prin gard, prin canionul roșu, la mare depărtare, ceva negru și mare mă privește și mă vede. Se repede spre mine și se apropie atât de repede că nu apuc nici măcar să țip. Inima bate să-mi sară din piept. Negrul mă învăluie. Inima stă, de groază și oroare. Urlu fără glas și mă trezesc din nou în dormitorul apartamentului, prins în mlaștina umedă a saltelei, încurcat în vegetația moale a plapumei.
M-am resemnat. Visele mă vor trăda cât voi trăi. Visele sunt slăbiciunea mea.
Editorul pe care-l folosesc - FocusWriter - are o opțiune ascunsă, aceea de a porni sunetele de mașină de scris atunci când sunt apăsate tastele calculatorului.
Azi am alergat 40 de minute și am fost la inot.
Azi am alergat cu 6 minute și un kilometru mai mult și am înotat două ture de bazin în plus.
Azi am alergat 35 de minte și am fost la înot.
Mădălina, tu ești liniștea sufletului meu.
Azi am alergat cât ieri și am înotat 10 ture de bazin.
Azi mergem la Mireșu Mare, Maramureș. Vom trece și pe la grădina botanică de la Jibou, în județul Sălaj. Luăm Jaguarul la plimbare.
Am vizitat grădina și ne-a plăcut. Am fost surprinși să găsim și un acvariu unde am vrut să-i fac o fotografie cu un pește uriaș însă era destul de întuneric și n-a ieșit bine. Când ne-am întors, după un prânz copios împreună cu Ion, Rodica și Ciprian, am fost la film cu niște colegi de-ai ei, însă eu am mers la un SF și ea la ceva cu supereroi. A fost o zi bună.
Azi am alergat cu un kilometru mai mult. Am ajuns la 7,5 km. Am înotat 10 ture de bazin. Mă simt ca nou născut. După-masă ies cu Ghizi să discutăm o idee de reclamă. Cădem de acord să începem filmările la ea în săptămâna viitoare. Îi arăt o reclamă ce mi-a plăcut și se convinge să încercăm și o replică a aceleia. E vorba de Direct TV.
8,34 kilometri azi și 10 ture de bazin, deși dimineață când m-am trezit vremea era urâtă și am început să alerg pe ploaie. Acum sunt mulțumit. Dacă în luna viiotare am să ajung la 50 de kilometri pe săptămână, am să fiu foarte bucuros. Azi e și aniversarea zilei mele de naștere. Merg cu Viorel să mâncăm friptură de vită argentiniană și îmi povestește despre un apartament pe care l-a vazut și a i-a plăcut. Când plecăm de la masă mergem împreună să mi-l arate. Apartamentul e un penthhouse în cel mai bine cotat cartier al Clujului. Îmi spune că se gândește serios să-l cumpere însă nu e sigur că va obține un credit așa de mare. Mai târziu, mă sună să mă anunțe că s-a interesat la bancă și că se încadrează fără probleme.
Întâmplător am văzut același film în weekend și ne-a plăcut amândurora.
Ajută să ajuți cel puțin 2 ore pe săptămână.
Câtva timp mai târziu (a trecut o lună și ceva de la ultima însemnare), alerg mai puțin și înot mai mult. Am reușit chiar și performanța de a înota 1300 de metri într-o singură zi.
Dacă ți-a plăcut ce-ai citit și vezi vreo valoare pentru tine în asta, poți să-mi dai bani aici: https://revolut.me/mariuspop9