Toate sistemele în alertă - Martha Wells

Cine sunt eu, cine ești tu... să-mi spui cine sunt eu

Bun venit la cea mai veche întrebare din lume, dragă! (în afară de “ce mâncăm diseară?”)

Dilema care ne urmărește mereu, fie că suntem președinți de stat, liber profesioniști, generali de armată sau barista, cea legată de propria identitate, lovește din nou - CINE SUNT EU? Romanul “All Systems Red” al Marthei Wells caută răspunsul la această întrebare. Cealaltă întrebare - ce mâncăm diseară? a fost rezolvată din primele pagini, pentru că personajul pricipal nu mănâncă.

Titlul s-a tradus la noi cu “Toate sistemele în alertă”, pentru că în România, fapt cunoscut, semafoarele au trei poziții: verde, galben și “în alertă“. Mă întreb dacă traducătoarea sau traducătorul și-a apăsat penița în sensul ăsta sau a fost o decizie a editorilor? Vom afla imediat.

Deocamdată, priviți aceste coperte, ale ediției englezești/românești, observați caracterul lor dur și înfricoșător.

Personajul principal este un android (parte robot, parte om) care joacă rolul unui agent de securitate. El are înfățișare perfect umană, poartă uniformă, urăște oamenii, se uită la telenovele, tot ce vrea e să îi ucidă pe ce-i care nu-i plac și visează doar să știe dacă undeva în trecut, când a făcut o greșeală, e posibil să nu fi fost cumva, vina lui. Vina ei. Vina… lor, pentru că androidul este asexuat. Ăăă… unisex. Mă rog, bi. NU ȘTIU. Până aici, dacă mă întrebați pe mine, coperta ar trebui mai degrabă să arate un gardian public:

..dar poate n-ar fi evidențiat frământările personajului, nici caracterul său complex, nici pasiunea sa pentru flori așa că editorii au ales armuri de plastic și fețe descărnate - mustăcind la gândul ce față o să facă Marius când ridică descumpănit cartea din raft și o deschide precaut, să nu sară din ea un laser ce să-i treacă pe lângă ureche (nu-mi place violența). Și tot citind, să-mi pună un zâmbet pe față: păi ucigașul ăsta cu sânge rece, gardianul ăsta public sunt și… eu. Dar… cine sunt eu?

Dacă ar fi vrut să mă cucerească și să fie sinceri cu privire la conținut, editorii ar fi trebuit să pună ceva ilustrativ:

Ei, în lumina acestor fapte, cred că editorii au ezitat să pună titlul adevărat… ar fi dat “Toate sistemele pe roșu”, vă dați seama. Cum adică să fie, domnule, gardiana publică “pe roșu”? Heh.

Însă nu vă faceți iluzii - gardiana publică este pe roșu, în această carte, mereu la limită, mereu violentă și scăpată de sub control (și-a rupt singură jugul asupritor), hotărâtă să găsească dovada că niciodată n-a fost vina ei și mereu recunoscătoare că cineva ar putea iubi o ucigașă în serie, cum se vede ea în oglinda inimii. Pasiunea pentru drame (androidul se uită mereu la soap-opera) nu este egalată decât de recunoștința excesivă pe care o poartă oricui o apără necondiționat și nefundamentat. Desigur, nu ezită să părăsească aceste persoane imediat ce îi convine, pentru că emoțiile ei sunt, nu-i așa, singura justificare care contează.

Phiu, ce bine e să te regăsești în cărți, mai ales când ești dotat - în carte - și cu arme și inteligență și tot ce-ți lipsește în viața reală ca să le arăți tu lor cu cine au de-a face. E jocul pe care-l joc mereu, descris cu măiestrie de Martha Wells. Fain.

Le-a plăcut și celor din juriul de la premiile Hugo și Nebula, s-a potrivit și cu necesitatea să avem diversitate în nominalizări, Doamne ajută să-i ridice și Netflix adaptarea cinematografică. Gardienii publici pentru totdeauna!

Of, lumea asta.

M.

Loading more posts…