Turbion - Robert Charles Wilson
Întâmplare cu final amar; scorul cărții 95% pentru că e cu ❤️; a fi muncitor/corect/supus e recompensat.
- E închis, mi-a zis paznicul. Stătea lângă bariera deschisă cu mâinile încrucișate peste piept, în costum negru de stofă.
Am luat foc.
În negocierile cu viața am lăsat multe să se ducă, urmărind mereu o oarecare reținere materială. Imediat, în contrapunct, toate micile chestii au devenit mari chestii: că nu pot vota la ședința de bloc să nu-mi instaleze un stâlp de poartă electrică în podeaua dormitorului - pentru că “nu sunteți proprietar, domnu’”; că nu-mi pot face cont nu știu unde pentru că n-am o factură de abonament de telefonie mobilă; că vecinii pot face chef în fiecare vineri noaptea dar eu ar fi mai bine să nu fac nimic, “să nu ne stricăm relațiile cu proprietarul apartamentului, care a făcut toate blocurile astea de aici” și așa mai departe. Pentru oamenii mici, toate chestiile sunt mari. Așa că atunci când domnul portar mi-a interzis accesul în parcarea întinsă și goală a Sălii Sporturilor pe când mergeam la bazin să înot, pentru că ”e închis”, el n-a realizat că în sămânța creierului meu o furtună era deja formată și clocotea mocnit; fulgerul minuscul a fost suficient, precum un elastic care se adaugă la celelalte 287 ce strâng deja un pepene roșu. Pepenii crapă la 288 de elastice. Eu, pe interior, am detonat.
- Nu se poate? am zis. Ochiul stâng mi se zbătea vizibil.
- Mnu nu, mi-a răspuns el tărăgănat, ca unui copilaș, și a dat să se rotească pe călcâi, pentru a se întoarce în cușcaleta lui de termopan, de unde răzbătea Radio Transilvania.
Trebuie spus că mă plictisește felul în care starea mea NU e specială. Bineînțeles că nu-s singurul care are furtuni adunate amenințător în creier și mai ales, retrospectiv, sunt convins că și paznicul meu, gardianul suprem al parcării goale de la Sala Sporturilor din Cluj Napoca - numită în continuare Victima - avea motivele sale de sictir, în general și în special, în data de 3 Mai anul Domnului 2022. Însă tragedia este mereu o sumă de elemente altfel inofensive, o alăturare de lucruri și persoane care aproape ceva.
- Nu se poate?! am repetat prostește.
- Nu se poate. M-a privit sever, iritat că trebuie să-mi repete un lucru atât de simplu.
- Ei, ia să vedem dacă nu se poate, am zis, sărind pe șaua bicicletei și dându-i viteză.
Dragă,
Am început Turbion al lui Charles Wilson știind deja intriga, lucru prost când începi o carte. Pentru cele 528 de pagini i-am dat două săptămâni - credeam că e “nightstand sci-fi”, un somnifer ușor. Însă cartea m-a surpins cu un personaj bine conturat, îndrăgostit precoce de fiica stăpânilor. Dragostea asta a fost un fir subțire de argint care trece uneori sub țesătura cuvintelor însă nu dispare niciodată; mi-a ținut o emisferă întreagă ocupată pe tot parcursul cărții; mi-a plăcut cel mai mult.
Intriga: într-o noapte de iarnă nord-americană, dispar stelele. Fără zgomot, fără avertisment, fără scop clar, se face dintr-o dată întuneric. Omenirea realizează că planeta este înconjurată de-o membrană. În afara ei, timpul curge mult mai repede decât pe Pământ: în cinci ani tereștri, sistemul solar și universul întreg îmbătrânește cu cinci milioane de ani.
Primul moment este de stupoare. Comunicațiile prin satelit, accesul la telescopul Hubble și la Stația Spațială Internațională, sistemele GPS, muzica pe subscripție și video-urile cu pisici se întrerup brusc, făcând oamenii să ridice nedumeriți privirea din ecranul telefoanelor. Industria pornografică și clienții săi își țin un moment repirația.
În parcare, eu pedalez fericit și plin de adrenalină, de parcă aș fi spart Rezerva Băncii Naționale. Paznicul meu rămâne stâlp lângă intrare, eu dau bice spre bazinul care așteaptă clipocind fericit din vălurele. În fața iubirii noastre împărtășite se interpune grosolan un gard mobil, de genul celor instalate pentru festivaluri. Sunt surprins. O iau la stânga căutând o ieșire prin gardurile vii, apoi pe lângă barăcile muncitorilor, apoi mă întorc spre mijlocul parcării realizând că-s un șoarece în cursă. Mi s-a cam înfundat.
Fac roate largi prin mijlocul întinderii goale de beton, negociind niște timp de gândire. Domnul portar pornește spre mine, închizând perimetrul. Îi disting fața palidă de furie și neputință, văd cum își reconsideră abordarea cu fiecare pas. Ceea ce fac și eu, constatând că am cam sfeclit-o.
- Văd că nu vreți să stăm de vorbă, strigă el din treizeci de metri.
- Mnu nu, zic.
Îmi blochează ieșirea, stând în capătul aleii ce duce spre barieră. Pedalele merg ușor, am uns bicicleta acum câteva zile. Se aud doar cauciucurile la presiune optimă rulând pe asfaltul călduț și clicăitul satisfăcător al rulmenților. Trece așa o bătaie de ceas.
- Nu vreți să alergați după mine? zic, concentrat să mențin viteza și unghiul sub care mă rotesc. Îi arunc o ocheadă, n-are nici măcar un șprei lacrimogen săracul om. Nu i-au dat nici măcar un băț să arunce după mine. Toată responsabilitatea și nicio putere, un Manager de Proiect într-o firmă de IT, zic bine, ha.
În Turbion omenirea își revine din surpriză și trece la acțiune: profitând de permeabilitatea membranei, se hotărăsc să teraformeze planeta Marte. Pentru că timpul trece altfel dincolo de barieră - o după-amiază pe Pământ înseamnă niște mii de ani în afară - o ocazie să fondeze o civilizație paralelă - și reușesc, ura, …doar ca Marte să fie prompt închisă într-o altă barieră, similară cu cea de pe Terra.
Tyler, personajul principal, e un tip fain. După moartea tatălui său într-un accident de mașină, acesta e adus împreună cu mama sa pe proprietatea puternicului om de afaceri E.D. Lawton, care îi plătește facultatea de medicină și-l desemnează drept companion pentru gemenii săi, Jason și Diana. Tyler este îndrăgostit de Diana și-l venerează pe Jason, care-i pare un adevărat geniu. În timp ce gemenii își urmează fiecare viețile după cum le planifică puternicul lor tată, Tyler, un tip calm și sârguincios își termină facultatea și răspunde chemării lui Jason de a lucra împreună cu el la fundația Periheliu, un fel de Agenție Spațială modernă.
În parcarea noastră mică, pare că situația i s-a clarificat domnului paznic. E posomorât. Mai picur:
- Acum o să chemați Poliția?
- Da, o să chem Poliția, zice el hotărât.
Pleacă spre barăcile muncitorilor, să ceară ajutoare sau să mediteze la nedreptatea lucrurilor iar eu, brusc dezgustat, mai fac două ture și ies din parcare. Nu mai merg la bazin. Merg să pictez și să mă gândesc
la karma și
la felul în care prezentul nu e negociabil și
la șoarecele cu care se joacă pisica și la versurile
Ursul grizzly e sălbatic, e uriaș;
L-a devorat pe bietul copilaș.
Iar bietul copilaș habar nu are
C-a fost mâncat de ursul ăsta mare.
- Ursul Grizzly, A.E. Housman
În contrast cu firea sălbatică și bătăioasă a gemenilor Lawton, Tyler este loial, calm, direct, sincer și un companion excelent. Nu se plânge când Diana îl folosește ani de zile drept umăr de plâns din pricina căsniciei ei nu tocmai rotunde, nici când Jason îl implică într-o serie de manevre la limita legii, nici când e tratat ca un servitor cu guler alb. După ani și ani de cetățenie de rangul doi la masa familiei Lawton, Tyler devine dintr-o dată elementul central.
Iar asta, dragă, e satisfăcător. Felul în care Tyler salvează situația la final, chiar dacă scena pare desenată cu creionul, e nemaipomenit. Maaamă, ce fază! The good guy gets the girl. Până la urmă, mi-a luat doar patru zile s-o citesc până la capăt.
Am simțit o împărțire a cărții în două, ca și cum autorul ar fi scris începutul, care merge excelent, apoi ar fi vândut cartea. Apoi, a trebuit s-o termine și toată munca din dragoste a devenit muncă din obligație și știm cu toții cum decurge filmul ăla. Dacă nu știi încă, 1. felicitări și 2. foarte bine. Nu că a doua parte ar fi fost rea, dar “vântul din pânze a secat”, ca să zicem așa. Oricum, s-ar putea să mai auzim de Turbion, și nu doar parcurgând lista premianților Hugo: a devenit serie, din care mai fac parte Axa și Vortex.
Acum îmi pare rău pentru faza cu parcarea. Prezentul fiind ne-negociabil, tot ce rămâne de făcut e în viitor.
Poate există speranță,
M.
P.S. Bietul copilaș habar nu are / C-a fost mâncat de ursul ăsta mare.