Cum ne apropiem de sfârșitul lui 2021, aș vrea să vă mulțumesc pentru anul bun pe care l-a avut Notele de lectură SF. În ciuda editărilor repetate ale listei de subscriberi - pentru că am această manie, de a rafina la nesfârșit listele, și-i scot din propie inițiativă pe cei care nu-s curioși - și în plus mai sunt curajoși care au apăsat butonul de Unsubscribe la timp - numărul cititorilor a rămas aproximativ același. Presupun că cei noi-veniți au sucombat eforturilor mele susținute de marketing, altfel nu-mi explic. Hah - nu, glumesc, cel mai probabil au venit pentru că au primit recomandarea de la cineva care e abonat deja. Așa că - MULȚUMESC, iubite cititor/cititoare. În era abundenței nebunești de conținut, răbdarea de a parcurge texte - uneori prea lungi - este o resursă prețioasă. Apreciez mult că o parte din această răbdare îmi revine mie.
Pentru voi
Deși de obicei sunt amator de dulcețuri, îmi place și cafeaua, cu gustul ei amar. Cafeaua reușește să pună în contrast simfonia prăjiturilor pe care le oferă, atât de generoasă, viața. La fel cum tarta amarena beneficiază de gustul amărui pentru a scoate deliciul blatului la rampă, uneori, o vizită la Urgență ne poate oferi perspectiva corectă asupra a cât de bună e viața - în general, și sănătatea - în particular.
V-am pregătit deci o poezie. Da. Vă avertizez că nu e genul acela de poezie. E o altfel de poezie, una scrisă de către Wilfred Owen despre cum e să mori intoxicat cu diclorură de oxicarbon. După cum bine vedeți, îmi cunosc publicul și sunt convins că va fi exact ce vă trebuia ca să vă bucurați de sărbătorile de iarnă. Diclorura de oxicarbon - fosgenul, cum mai este numit - despre care se discută scurt în versurile care urmează, a fost folosit ca gaz de luptă în primul Război Mondial. Poemul lui Owen nu este morbid. Sau, mă rog, nu e la fel de morbid ca și dictonul pe care îl combate: Dulce et Decorum Est / Pro Patria Mori - este plăcut și potrivit/să mori pentru patrie. Ei bine, nu este plăcut. Nu este potrivit. Sunt de acord cu Owen. Nu muriți. Nu e nici plăcut, nici potrivit.
Dulce et Decorum Est
de WILFRED OWEN
Bent double, like old beggars under sacks,
Knock-kneed, coughing like hags, we cursed through sludge,
Till on the haunting flares we turned our backs,
And towards our distant rest began to trudge.
Men marched asleep. Many had lost their boots,
But limped on, blood-shod. All went lame; all blind;
Drunk with fatigue; deaf even to the hoots
Of gas-shells dropping softly behind.
Gas! GAS! Quick, boys!—An ecstasy of fumbling
Fitting the clumsy helmets just in time,
But someone still was yelling out and stumbling
And flound’ring like a man in fire or lime.—
Dim through the misty panes and thick green light,
As under a green sea, I saw him drowning.
In all my dreams before my helpless sight,
He plunges at me, guttering, choking, drowning.
If in some smothering dreams, you too could pace
Behind the wagon that we flung him in,
And watch the white eyes writhing in his face,
His hanging face, like a devil’s sick of sin;
If you could hear, at every jolt, the blood
Come gargling from the froth-corrupted lungs,
Obscene as cancer, bitter as the cud
Of vile, incurable sores on innocent tongues,—
My friend, you would not tell with such high zest
To children ardent for some desperate glory,
The old Lie: Dulce et decorum est
Pro patria mori.
Retrospectivă
Ce e anul fără o recapitulare, mă întreb? Iată trei din cele mai de succes scrisori ale anului:
Vă mulțumesc pentru apreciere și răbdare. Aștept strigătele furioase și gesturile neașteptate pe același pop.marius@gmail.com și vă doresc liniște. Ah, și viață. E o prostie să mori. Dacă-i posibil, evitați, vă rog.
Cu speranță, M.
No. 1 (Royal Red and Blue) - Mark Rothko