Death on the Nile - Connie Willis

Trei M mititei / se dădeau pe hintă / un M a murit din ei / au rămas doar Trei.

Dragă,

Fiica mea de 6 ani a plecat ieri în prima ei tabără.

Cu o seară înainte, pe când ne spălam pe dinți pentru culcare, un norișor de furtună i s-a strecurat în albastrul senin al privirii. S-a încruntat încercând să-l priceapă, dar n-a mers ca de obicei - norul s-a umflat mai abitir și-a tunat de două ori amenințător. Maria s-a strâmbat în oglindă, m-a privit ca și cum aș fi o copie a părintelui ei obișnuit, a trântit prosopul pe jos și brusc n-a mai fost nimic bine. M-am gândit să-i spun povestea celor trei M, dar la vârsta ei încă înțelege prea mult. Poate îi spun anul viitor, poate la următoarea tabără. Dar voi sunteți adulți:

Există trei feluri de M: cel mic, M-ul mijlociu și M-ul mare.

M-ul mijlociu sunt eu și regula e că trebuie mereu să ai grijă de M-ul mijlociu din cauză că lăsat în voia lui, el singur nu are. M-ul cel mic este ce-o făcea pe fiică-mea să se încrunte, să tune și să fulgere pentru orice lucru neînsemnat. O înțeleg. La fel fac și eu în ajunul fiecărei călătorii. M-ul cel mic este călătoria mică. M-ul mijlociu (eu) se teme de călătorii cum te temi de dragoste: fără, viața e albă; cu, viața este suferință.

“To set sail”, zicea poetul Luís de Camões “is essential.”

Povestirea Death on the Nile de Connie Willis începe cu M-ul mic: turiști americani discută despre Egipt într-un avion zguduit de turbulențe. O femeie citește grupului despre piramide și credințele egiptene în fața morții - M-ul cel mare. O altă turistă amestecă citate din alt ”Death on the Nile” - de Agatha Christie, un roman polițist în care pasagerii unei croaziere trebuie să dezlege enigme criminalistice. Apoi, avionul lor iese brusc din linia furtunii și se pregătește de aterizare.

Ieri, la plecarea în tabără, Maria mea avea probleme mai urgente de rezolvat decât neliniștea în fața M-ului mic. Nu-și mai zărea părinții în mulțime, totul era nou și neobișnuit - autocarul, colegii care până acum două ceasuri erau în uniformă și acum erau toți doar niște copii în vacanță, presiunea părinților care lăcrimau pe ascuns - un amalgam care îi distrăgea atenția și-i dădea o preocupare imediată. Făcuse pace cu ideea că pleca: devenise un fapt, o stare a lucrurilor, o realitate ne-negociabilă. Rămânea să se orienteze în teren în mod adecvat - și sunt convins că se descurcă. Vezi bine: nu călătoria este înspăimântătoare pentru noi, ci ideea de călătorie.

Poate pentru că ideea este un viitor schimbabil, asupra căruia avem iluzia controlului. Călătoria este doar prezent, căruia îi facem față cu viteza de șaizeci de secunde pe minut - asta e muncă banală, în care avem experiență.

După aterizare, călătorii americani observă niște discrepanțe: de exemplu, piramidele par mult mai aproape de aeroport decât ar trebui. Grupul se scindează - o parte pornesc spre hotel, alții spre piramide, pe jos. Cineva avansează ideea că sunt de fapt morți, că au murit în furtună și avionul lor s-a prăbușit, iar aceasta este călătoria de după moarte, M-ul mare. La piramide, obișnuita mulțime lipsește, ceea ce le sporește suspiciunile. Pleacând mai departe spre Valea Regilor, ajung neobișnuit de repede. Împletitura dintre datinile străvechi ale egiptenilor privind ceremoniile de trecere și realitatea aparentă devine tot mai strânsă cu fiecare propoziție. Povestirea Death on the Nile a luat premiul Hugo în 1994. Până la moarte, autoarea Connie Willis adunase unsprezece astfel de Hugo și șapte premii Nebula. Cine știe cum se descurcă după.

Simțind potențialul textului, revista în care a fost publicat inițial i-a dedicat coperta, munca lui Mark Harrison:

Figura 1. Coperta Asimov’s…, coordonată în 1993 de excelentul editor Gardner Dozois, cunoscut la noi mai ales pentru colecțiile sale de The Year’s Best Sci-Fi, publicate de Nemira. Sursa imaginii.

Având deja două M-uri din cele trei care mă mișcă, povestirea clar că mi-a trezit interesul. Însă “Două-s una și una nu-i niciuna.” zice prietenul Ghizi, “Doar trei îs o garanție.” Ca să fie cu adevărat captivantă, povestirea trebuia să includă și M-ul mijlociu (de la Maria, Marius, Memphis). Cum a reușit să mă farmece? De ce m-am regăsit în vocea povestitoarei? Pentru că M-ul mijlociu, propria persoană, este centrală în povestea celor trei M-uri:

călătoria -> M <- moartea

Ce-i propria persoană fără călătorie? Călătoria fără călător? Ce-i moartea fără supraviețuire?

“To set sail”, zicea de Camões “is essential.

To survive? That’s supererogatory.”

Faceți eforturi peste necesar, iubiților.

Cu speranță,

M.